Depresie...de toamna?!

     Sau am innebunit eu, ca nu sunt deprimata, sau au innebunit ceilalti. Toata lumea trece in perioada asta printr-o depresie: de ce sunt singur/a?, de ce ploua?, de ce e frig si nu e soare?, de ce n-am aia, sau ailalta?, de ce tocmai mie mi s-a intamplat asta?...etc....povesti si scuze cu duiumul pentru depresia generala parca devenita actuala pandemie de temut dupa gripele porcina, aviara...sau mai-stiu-eu care.

     Ce-aveti fratilor, chiar nimic nu va mai multumeste si nimeni nu va mai intra in gratii?

     Hai sa o spun altfel: pe principiul "fiecare zi in care n-ai zambit e o zi pierduta", ganditi-va ca in loc sa stati bosumflati, morocanosi, suparati pe tot si pe toate, ati putea profita de timpul respectiv pentru a face ceva constructiv, sau macar ceva superficial care sa va mai ridice din "mlastina sufleteasca" in care va innecati. O fuga la cumparaturi, o iesire cu prietenii, o manichiura, o convorbire telefonica, un film, o carte noua, un drive-test cu masina dorita, astea si multe altele pot fi o trambulina catre o stare de bine. Adica solutii sunt destule, numai sa vreti sa le vedeti....desi la cate figuri si mofturi mi-a fost dat sa aud in ultima vreme....incep sa cred ca oamenilor le face placere sa-si planga de mila si sa fie compatimiti pentru "suferinta" lor (fie ea si inchipuita).

     Ok, admit ca poate unii oameni au atatea necazuri pe cap incat e normal sa-i cuprinda deznadejdea, dar ceea ce trebuie sa inteleaga este ca intotdeauna se poate si mai rau, si ca exista oameni care nu au decat o zdreanta pe ei (daca si pe-aia), mananca fiertura de cereale nedecorticate toata viata si nu se mai plang, ci se resemneaza si traiesc fericiti pentru ca sunt in tribul lor, cu familia si restul comunitatii, pentru ca e pace, pentru ca a plouat si o sa aiba cereale si anul urmator. Ei nu mai viseaza haine scumpe, masini de lux, vacante exotice, Feti Frumosi sau Ilene Cosanzene, gramezi de bani sau mai stiu eu ce aberatie care deprima omul modern si-i distruge orice speranta si urma de optimism.

     Oameni buni, ce atata deprimare?! Mai e putin si vine Mos Craciun!!! :))

O cursa nesfarsita...

     As incepe prin a intreba "de ce?"....dar as face o greseala intrucat nu pot oferi un raspuns...Suntem liberi si putem face tot ce ne pofteste inima, suntem propria noastra instanta si propriul nostru calau....dar asta nu ne multumeste. Nu suntem intregi, suntem jumatati ce-au fost separate din tot intr-o incercare disperata de a gasi libertatea si fericirea deplina, dar n-am gasit-o. Si acum, dupa milioane de ani scurse necontenit, suntem din nou in cautarea jumatatii fara de care nu putem gasi implinirea.

     Dar cine oare isi gaseste cu adevarat jumatatea? Cam cate sanse sunt, din atatea miliarde de oameni sa gasim exact bucatica pierduta? Poate ca dupa atata timp nici nu mai avem acceasi culoare, nu vorbim aceeasi limba, poate ca intalnindu-ne nu am putea sa comunicam si nu ne-am recunoaste...Sa credem totusi ca sunt sanse. Insa noi, atunci cand ne impiedicam si cadem fara stire in bratele unei posibile jumatati, incercam cu tot dinadinsul sa facem din ea ceea ce ne-am dori noi sa fie, si uitam sa o privim in ochi si sa remarcam unicitatea acelui suflet, incercarea disperata si surda de a-si gasi la randu-i jumatatea....

     "De ce strivim corola de minuni a lumii"...de ce ucidem fara voie suflete in cautarea fericirii, de ce la furam sansa de a atinge sublimul si de a-si afla implinirea?

     Stiu, e trist....dar incercarea egoista a unui suflet de a-l modela pe altul in matrita jumatatii sale, ucide jumatatea altuia si distruge sansa la fericire...

     Poate ca trebuie sa se mai scurga mult timp pana sa invatam sa acceptam alta jumatate in viata noastra, sa acceptam formarea unui intreg imperfect, si sa ne bucuram de lucrurile bune si de crampeiele de fericire ce rasar in drumul nostru catre perfectiune. Sau poate nu vom invata niciodata si vom alerga dupa himera unei jumatati cladite dupa chipul si asemanarea noastra...