As incepe prin a intreba "de ce?"....dar as face o greseala intrucat nu pot oferi un raspuns...Suntem liberi si putem face tot ce ne pofteste inima, suntem propria noastra instanta si propriul nostru calau....dar asta nu ne multumeste. Nu suntem intregi, suntem jumatati ce-au fost separate din tot intr-o incercare disperata de a gasi libertatea si fericirea deplina, dar n-am gasit-o. Si acum, dupa milioane de ani scurse necontenit, suntem din nou in cautarea jumatatii fara de care nu putem gasi implinirea.
Dar cine oare isi gaseste cu adevarat jumatatea? Cam cate sanse sunt, din atatea miliarde de oameni sa gasim exact bucatica pierduta? Poate ca dupa atata timp nici nu mai avem acceasi culoare, nu vorbim aceeasi limba, poate ca intalnindu-ne nu am putea sa comunicam si nu ne-am recunoaste...Sa credem totusi ca sunt sanse. Insa noi, atunci cand ne impiedicam si cadem fara stire in bratele unei posibile jumatati, incercam cu tot dinadinsul sa facem din ea ceea ce ne-am dori noi sa fie, si uitam sa o privim in ochi si sa remarcam unicitatea acelui suflet, incercarea disperata si surda de a-si gasi la randu-i jumatatea....
"De ce strivim corola de minuni a lumii"...de ce ucidem fara voie suflete in cautarea fericirii, de ce la furam sansa de a atinge sublimul si de a-si afla implinirea?
Stiu, e trist....dar incercarea egoista a unui suflet de a-l modela pe altul in matrita jumatatii sale, ucide jumatatea altuia si distruge sansa la fericire...
Poate ca trebuie sa se mai scurga mult timp pana sa invatam sa acceptam alta jumatate in viata noastra, sa acceptam formarea unui intreg imperfect, si sa ne bucuram de lucrurile bune si de crampeiele de fericire ce rasar in drumul nostru catre perfectiune. Sau poate nu vom invata niciodata si vom alerga dupa himera unei jumatati cladite dupa chipul si asemanarea noastra...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu